Romania, fara entitati SAL independente, impartiale si cu expertiza in domeniul ADR, conform unui proiect de lege initiat de ANPC si intens disputat cu bancile

Dacă propunerile legislative ale ANPC și BNR privind transpunerea Directivei 2013/11/UE se vor adopta, în România nu vor exista entități SAL cu adevărat independente și imparțiale,  existând riscul obținerii unui posibil control asupra rezultatului obținut prin modalitățile de soluționare alternativa (SAL), de natură a institui un regim nefavorabil consumatorilor și comercianților / profesioniștilor. În acest caz, Comisia Europeana va iniția procedura de  infringement împotriva României pentru netranspunerea legislației UE.

Continue reading „Romania, fara entitati SAL independente, impartiale si cu expertiza in domeniul ADR, conform unui proiect de lege initiat de ANPC si intens disputat cu bancile”

Ziua Justiției, marcată anul acesta la data de 5 iulie

Guvernul a aprobat ieri,  24 iunie 2015 printr-o Hotărâre, alocarea sumei de 30.000 lei din bugetul Consiliului Superior al Magistraturii,  pentru organizarea manifestărilor prilejuite de Ziua Justiției.

Anul acesta, evenimentul va avea loc în data de 5 iulie, la Curtea de Apel București.  

Continue reading „Ziua Justiției, marcată anul acesta la data de 5 iulie”

Aspecte etice ale terapiilor în utero

Ieri, 23 iunie 2015, la Hotel RAMADA Plaza a avut loc conferinta “Răspunderea civilă și penală pentru malpraxisul medical – noi tendințe legislative”, un eveniment plin de provocări ce a inițiat dezbateri aprinse între medici, pacienți, avocați, judecători și mediatori cu privire la o problemă de actualitate: malpraxisul medical. 

Continue reading „Aspecte etice ale terapiilor în utero”

De la răspunderea disciplinară a medicului la răspunderea penală

Ieri, 23 iunie 2015, la Hotel RAMADA Plaza a avut loc conferinta “Răspunderea civilă și penală pentru malpraxisul medical – noi tendințe legislative”, un eveniment plin de provocări ce a inițiat dezbateri aprinse între medici, pacienți, avocați, judecători și mediatori cu privire la o problemă de actualitate: malpraxisul medical. 

Continue reading „De la răspunderea disciplinară a medicului la răspunderea penală”

Avantajele medierii in cazurile de malpraxis

Ieri, 23 iunie 2015, la Hotel RAMADA Plaza a avut loc conferinta “Răspunderea civilă și penală pentru malpraxisul medical – noi tendințe legislative”, un eveniment plin de provocări ce a inițiat dezbateri aprinse între medici, pacienți, avocați, judecători și mediatori cu privire la o problemă de actualitate: malpraxisul medical. 

Continue reading „Avantajele medierii in cazurile de malpraxis”

Pozitia mediatorului fata de conflictul generat de malpraxisul medical

Malpraxisul  medical se referă la eroarea pe care un profesionist din domeniul sănătății o comite, acțiune ce are ca rezultat prejudiciera, rănirea sau decesul pacientului sǎu.

În majoritatea cazurilor, malpraxisul constǎ ȋntr-o eroare medicalǎ, fie cǎ e vorba despre un diagnostic greșit, despre  managementul defectuos al cazului, sau despre erorile apǎrute ȋn tratamentul sau ȋn ȋngrijirea pacientului. Eroarea poate apǎrea ca urmare a unui act de omisiune sau unui act de neglijență.

Continue reading „Pozitia mediatorului fata de conflictul generat de malpraxisul medical”

Conferinte de presa ale Corpurilor Profesionale ale Mediatorilor din Judete

In conferintele de presa organizate in 18 si 19 iunie 2015, presedintii si vicepresedintii CPMJ au vorbit jurnalistilor despre strategiile Consiliului de Mediere precum si despre implementarea Directivei SAL si Regulamentul SOL.

Continue reading „Conferinte de presa ale Corpurilor Profesionale ale Mediatorilor din Judete”

Acordul de recunoastere a vinovatiei si medierea

În cursul urmăririi penale, după punerea în mişcare a acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat.

Efectele acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior.

Continue reading „Acordul de recunoastere a vinovatiei si medierea”

Consumatorii care au cumparat produse defecte de pe Internet isi pot recupera mai usor banii

Domnul Mugur Bogdan Mitroi, presedintele Consiliului de Mediere si domnul Zeno Daniel Sustac, vicepresedintele Consiliului de Mediere au fost invitati in emisiunea "Fabrica" de la Realitatea TV, in data de 13 iunie 2015 pentru a discuta despre posibilitatea apelarii la mediere in cazurile de comert online.

Continue reading „Consumatorii care au cumparat produse defecte de pe Internet isi pot recupera mai usor banii”