Copiii au nevoie de ambii parinti
De ce anume are nevoie un copil pentru a se dezvolta normal? Pentru ca orice copil să se dezvolte într-un mod cât mai frumos este bine să îi satisfacem încă din prima zi de naştere nevoile primare: alimentaţie, îmbrăcăminte, odihnă etc.
Însă la fel de importante sunt şi nevoile lui afective. Stabilirea legăturilor şi relaţiile mamă-copil respectiv tată-copil sunt în egală măsură importante în dezvoltarea copilului pe tot parcursul vieţii. Cine crede că poate avea rol dublu de mamă şi tată, se înşeală.
Atunci când un copil este împiedicat să aibă o relaţie armonioasă cu unul dintre părinţi, efectele negative se manifestă pe termen lung şi nu sunt de neglijat. Abuz emoţional este orice comportament, gest sau convingere care îl determină pe copil să-şi piardă încrederea în celălalt părinte şi să afecteze legătura emoţională cu celălalt părinte.
Copiii nu trebuie să devină arme ale adulţilor în răfuielile cu fostul sau actualul partener.
Copiii nu trebuie să fie alienaţi parental!
Sursa: ARPCC
Alienarea parentala si suferinta emotionala a minorilor
Lector univ. dr. Simona Maria Vlădica, psiholog, a atras atenţia asupra faptului că alienarea parentală reprezintă un abuz emoţional asupra copilului.
„Alienarea parentală este o practică prin care un părinte care divorţează, atacă emoţional relaţia celuilalt părinte cu copilul. La cel mai simplu nivel alienarea parentală reprezintă un set de strategii pe care părintele alienator le folosește pentru a ȋnverșuna copilul ȋmpotriva celuilalt părinte. Acest abuz emoţional este realizat, de cele mai multe ori, cu intenţia de a câștiga beneficii materiale, sau ca pedeapsă pentru suferinţa emoţională. Prin abuzul emoţional asupra minorului, părintele alienator doreşte un avantaj competitiv în faţa Instanţei de judecată. Prin gânduri, acțiuni și maniere verbale sau non-verbale copilului i se induc anumite idei, cu scopul de a-l face să creadă cǎ celălalt părinte este dușmanul sau”, a explicat lector univ. dr. Simona Maria Vlădica.
Astfel, de cele mai multe ori, problemele apar atunci când sentimentele de furie ale părintelui asupra fostului partener nu se vindecă, ci devin și mai intense. Cu toate acestea, lector univ. dr. Simona Maria Vlădica a declarat că există şi anumite posibilităţi de a preveni această problemă gravă. „Rezolvarea conflictului dintre cei doi foşti soţi se poate realiza prin obligarea lor de către Instanţi să mergă la psiholog, aceştia să ajungă la minimum 5 şedinţe de psihoterapie care vor conduce la deblocarea canalului de comunicare şi la aplanarea conflictului. Continuarea psihoterapiei de către ambii foşti soţi va conduce la o relaţie de normalitate între cei doi, cu efecte directe asupra lor şi copiilor lor.”
Referindu-se la motivul pentru care unii copii ajung să accepte alienarea şi să fie de acord cu părintele alienator, specialistul a explicat faptul că „Oamenii în general nu pot sta nefericiţi pentru perioade lungi de timp, aşa că fie sunt nefericiţi pentru toată acea perioadă de timp, fie ajung să îi iubească pe răpitori şi s să se identifice cu ei. Acest comportament apare din teama de a pierde părintele de care s-au ataşat emoţional şi spre a nu fi părăsit sau abandonat. La baza mecanismului stă incapacitatea de a face faţă traumei, de a supravieţui fricii şi violenţei la care este supus subiectul, indiferent de ce formă ia această violenţă.”
Alienarea este un abuz asupra copilului întrucât duce la privarea copilului de o relație afectuoasă şi normală cu unul dintre părinți:„Părintele alienator condiționează copilul, îi oferă îngrijire în funcție de comportamentul pe care îl pretinde iar părintele retrage afecțiunea datorată copilului atunci când acesta nu participă la campania de denigrare.
Lector univ. dr. Simona Maria Vlădica a mai afirmat că rezultatele expertizei psihologice îi ajută şi pe părinţi să înţeleagă şi să conştientizeze mai bine fazele şi procesele prin care trece copilul lor, astfel încât aceştia pot fie să stopeze exercitarea anumitor acţiuni nepotrivite, fie să îşi adapteze procesul de îngrijire şi educaţie la nevoile pe care le au minorii, şi nu la nevoile lor personale de adulţi.