Stimați mediatori, când a fost ultima dată când ați simțit că munca depusă vă este recunoscută și apreciată?
Profesia noastră poate fi provocatoare când vine vorba despre recunoaşterea importanţei ei, a beneficiilor şi mai ales, a promovării ei, având în vedere că suntem limitaţi de principiul ei de bază: confidenţialitatea.
Si atunci cum transmiţi clienţilor misiunea ta? Cum să duci spre ei informaţia şi rezultatele care i-ar putea ajuta în momente de dificultate?
Provocările cer soluţii. Aşa a fost creat evenimentul Gala Excelenţei în Mediere. Eveniment care este deja familiar mediatorilor şi care a creat în cei cinci ani începând cu prima ediţie, o punte de încredere şi de lungă durată între mediatorii din ţară şi străinatate şi mediul de business.
În fiecare an au fost prezentate poveştile de succes din domeniu şi a fost trasată o identitate mai clară acestei profesii prin care rezolvăm probleme reale în fiecare zi. Iar dacă până acum nu găseai metode prin care să-ţi faci cunoscute rezultatele muncii tale, acum ai cadrul perfect să o faci.
Astfel, Gala de Excelenţă în Mediere, ediţia a VI-a, va premia şi anul acesta prin concurs, cei mai de succes mediatori pentru activitatea lor. Evenimentul va avea loc la Cluj Napoca între 27 şi 29 septembrie şi va veni cu câteva elemente noi de concept.
Juriul care va decerna premiile va fi format din colegi de breaslă cu experienţă şi rezultate remarcabile în domeniu. Numele membrilor juriului vor fi anunţate în viitorul apropiat.
În cadrul galei vor participa atât potenţiali clienţi în faţa cărora poţi să prezinţi experienţa ta în domeniu cât şi invitaţi precum edilul oraşului, Emil Boc, avocat Gabriel Biriş şi consulul onorific al Olandei, Wouter Reijers.
Înscrierile sunt deschise oficial AICI şi îţi ia doar câteva minute să devii candidat/candidată la unul din premiile menţionate.
Participarea poate fi o oportunitate importantă de creştere profesională. Publicul căruia se adresează Gala Medierii are nevoie de comunicarea deschisă a rezultatelor profesiei de mediator şi informarea cu cele mai eficiente soluții pentru acest subiect.
Dacă nu ai facut-o deja, dă un like paginii de Facebook a Galei Excelenței în Mediere, AICI !
Sursă: www.medierenet.ro
MEDIEREA ESTE SOLUTIA!
AFLA MAI MULTE la telefon 0752.23.15.73 sau pe e-mail casademediere@gmail.com !
Dr. Simona Maria VLĂDICA
Mediator autorizat