Conferinta Internationala “Medierea-management pozitiv al conflictului” – Gala Excelentei in Mediere 2017

Gala Excelenţei în Mediere la a V-a ediţie la Cluj, de anul acesta, a adus în prim plan,  pe lângă premiile deja consacrate, prezenţa directorului executiv al Institutului Internaţional de Mediere doamna Irena Vanenkova şi ca o tradiţie deja, al doilea an consecutiv, Excelenţa sa Consulul Onorific al Olandei la Cluj, domnul Wouter  Reijers, în felul acesta devenind un eveniment internaţional.

Ca o tradiţie, după evenimentul de premiere, anul acesta Conferinţa Internationala din ziua următoare s-a intitulat “Medierea-management pozitiv al conflictului”. În cadrul Conferinţei au prezentat expunerile lor Irena Vanenkova, director executiv IMI, care a vorbit despre „Leading Positive Changes in Conflict Management”, apoi prof.univ.dr. Ioan Hosu de la Universitatea Babeş-Bolyai, care a vorbit despre “Revoluţia Industrială-implicaţii socio-comunicaţionale”.

Prezentarea doamnei judecător Denis Gabriela Ghervase, preşedinta secţiei penale şi pentru cauze cu minori de la Tribunalul Dolj, o susţinătoare a medierii, a captat atenţia colegilor mediatori şi avocaţi prin subiectul abordat şi anume „Medierea în domeniul penal-aspecte practice”. Medierea în domeniul penal este un subiect de interes pentru mediatori privind aspectele practice şi mai ales modul în care mediatorul poate interveni şi ajuta prin activitatea sa la soluţionarea cât mai eficientă a cauzelor penale pretabile medierii. Ne-am bucurat să constatăm deschidere şi susţinere în ceea ce priveşte modul în care un judecător înţelege să recomande medierea acolo unde legea permite acest lucru. S-au ridicat probleme punctuale din practica de zi cu zi cu care se confruntă mediatorii, acest fapt ne-a permis să constatăm că astfel de întâlniri trebuie organizate mai des între judecători şi mediatori.

O altă noutate pe care conferinţa a promovat-o au fost cele două work-shop-uri “Comunicarea non-violentă” prezentată de Alex Moldovan -expert în comunicare- şi „Inteligenţa emoţională în mediere” prezentată de Iustin Paşcalău, care au avut rolul de a ne face să conştientizăm cât de important este în profesia noastră, şi nu numai, să ştim să comunicăm şi cum să comunicăm / reacţionăm, să gestionăm diverse situaţii care ne-ar putea pune în dificultate atunci când ne aflăm în faţa unor cazuri dificile.

"Sigur că nu voi încheia înainte să punctez că întotdeauna este loc de mai bine, că organizarea unui astfel de eveniment implică multă muncă si  dedicaţie, dar şi satisfacţia că iată am reuşit să ne întâlnim din nou, să socializăm, să ne îmbogăţim cu lucrurile frumoase de care am avut parte în zilele Galei Exceleţei în Mediere", sustine mediator Docan Mihaela.

Cititi si:

Castigatorii Galei Excelentei in Mediere 2017

Sursa: www.medierenet.ro

MEDIEREA ESTE SOLUTIA!
AFLA MAI MULTE la telefon 0752.23.15.73 sau pe e-mail casademediere@gmail.com !
Dr. Simona Maria VLĂDICA
Mediator autorizat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *