În data de 11 Mai 2016, ora 12.00, la Şcoala Gimnazială nr.17 Galaţi, va avea loc un work shop în cadrul proiectului “PREVENIREA CONFLICTELOR ÎN ŞCOALĂ”, proiect în care Asociația Centrul de Mediere ALFA Galați, asociaţie profesională din domeniul medierii, derulează activităţi de promovare pe plan local a medierii în şcoli şi licee, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Judeţean Galați, Biblioteca județeană V. A. Urechia Galați, Centrul Județean de Resurese și Asistență Educațională Galați dar şi cu alte instituţii locale.
La întâlnire vor fi prezenţi reprezentanţi ai organizatorilor evenimentului din cadrul Şcolii Gimnaziale nr.17 Galaţi, Doamna Bibliotecar Genoveva Manea, dar şi invitaţi, reprezentanţi de la Asociaţia Profesională “Centrul de Mediere ALFA” Galaţi, Biblioteca Judeţeană “V.A.Urechia”, reprezentanţi de la diverse instituţii din Galaţi, precum şi profesori, elevi de la licee şi şcoali gimnaziale din municipiul Galaţi şi Casa Corpului Didactic din Galaţi.
Cu această ocazie au fost propuse teme de lucru şi discuţii ce urmăresc subiecte din domeniul prevenirii violenţelor în şcoli dar şi o extindere a subiectului pe teme ce vor face o legătură între violenţa din domeniul familial şi violenţa din şcoli sub titlul „ABC-ul non-violenţei”. De asemeni, vor fi explicate şi tehnici privind modul de abordare şi rezolvare a unor conflicte de natură procesuală precum şi elemente pentru design al intervenţiilor de dialog, mediere şi transformare a conflictelor.
Protocolul pentru proiectul – “Prevenirea conflictelor în şcoală” – semnat de Centrul de Mediere ALFA cu Inspectoratul Școlar Judeţean Galați. Biblioteca județeană V. A. Urechia Galați și Centrul Județean de Resurese și Asistență Educațională Galați, are drept obiective desfăşurarea unor activităţi educative comune, cu scopul de a contribui la procesul educaţional prin informarea cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor despre posibilitatea soluționării conflictelor școlare prin mediere, dar și a altor dispute ce au legatură cu sistemul de învățământ.
Centrul de Mediere ALFA a semnat şi derulează diverse proiecte educaţionale pentru promovarea medierii, proiectele au drept grup-țintă cadrele didactice, elevii și părinții, activitățile organizate având drept scop informarea pentru soluţionarea conflictelor prin procedura medierii ori subiecte pe tematica medierii conflictelor şcolare, precum şi implicaţiile violenţei familiale asupra comportamentului elevilor în instituţiile de învăţământ.
Asociaţia Centrul de Mediere ALFA din Galați, asociație afiliată Uniunii Centrelor de Mediere din România (U.C.M.R.), a fost fondată la începutul anului 2013 cu scopul de a sprijini gălățenii să-și rezolve conflictele în afara sălii de judecată, reducând costurile de bani, timp și stres, într-un cadru confidențial și profesionist. De asemenea, Asociația Centrul de Mediere ALFA militează pentru un cadru organizatoric a mediatorilor, astfel încât aceștia să dispună de condiții adecvate, de materiale informative și de know-how pentru practicarea acestei profesii.
Uniunea Centrelor de Mediere din România (U.C.M.R.) este federația națională înființată în 2005 care reunește asociații profesionale ale mediatorilor din fiecare județ al României.
Sursa: www.centruldemedierealfa.wordpress.com