Rezolutia Consiliului Europei privind egalitatea parinteasca a fost aprobata de catre plen

Rezoluţia Consiliului Europei privind egalitatea părintească a fost aprobată de către plen pe data de 1 octombrie 2015.

 

Asociatia Romana pentru Custodia Comuna va incerca sa puna la dispozitia publicului roman textul complet format din textul final si recomandarile premergatoare care justifica aceasta initiativa parlamentara a Consiliului Europei.

Pe link-urile de mai jos gasiti textul final al rezolutiei CoE care contine 2 amendamente, varianta in limba romana si varianta in limba engleza:

Limba romana

Limba engleza

Promovarea acestei rezolutii a fost posibila datorita Federatiei Colibri, unde ARPCC detine rolul de Vicepresedinte, prin intermediul organizatiei locale (SOS Parents, Luxemburg).

Această rezoluție reprezintă un pas înainte faţă de Legislaţia din România care în prezent doar permite locuinţa alternantă, judecătorul fiind obligat să acorde locuinţă unică (în situaţiile în care un părinte nu doreşte locuinţă alternantă) chiar dacă observă că în speţa în cauza interesul superior al copilului ar reclama mai degrabă un aranjament de tip locuinţă alternantă.

Nota: Ca toate rezoluţiile CoE,  această rezoluție nu este obligatorie pentru statele membre, efectul rezolutiei va fi limitat câtă vreme organele statului (legislativul dar şi Justiţia) nu vor face un efort intenţional de aliniere la standardele sugerate de aceste rezoluţii.

 Parlamentul Consiliului Europei cere statelor să introducă ca preferinţă custodia comună fizice (locuinţa alternantă a copilului) în toate situaţiile în care nu există riscuri de abuz său violentă din partea unuia dintre părinţi adaptând bineînţeles procentul de timp petrectu de copil cu fiecare dintre părinţi funcţie de nevoile copilului.

Sursa: ARPCC

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *