Saptamana educatiei juridice in scoli ( 5-9 martie 2018 )

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei evenimentul "Săptămâna educaţiei juridice în şcoli" este organizat, în perioada 5 – 9 martie, de Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în baza Protocolului de colaborare privind educaţia juridică în şcoli, la care au aderat uniunile profesionale din domeniul juridic şi reprezentanţi ai societăţii civile.

"În această săptămână, judecători, procurori, avocaţi, notari, executori judecătoreşti, consilieri juridici şi mediatori cu studii juridice vor fi prezenţi în şcoli, pe bază de voluntariat, pentru a susţine cursuri de educaţie juridică pe teme de interes pentru elevi şi profesori, ca de exemplu: drepturile copilului, familia şi violenţa în familie, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, consecinţele propriilor fapte, răspunderea penală, comunicarea şi spaţiul public virtual, aspecte generale privind cadrul juridic naţional, european şi internaţional, fenomenul "bullying", sistemul judiciar din România, cetăţenia naţională şi cetăţenia unională, dreptul la muncă şi voluntariatul, traficul de fiinţe umane, consumul de droguri, implicarea în procesul judiciar, medierea ca formă alternativă de soluţionare a conflictelor", se menţionează în comunicat.

Sursa citată menţionează că încheierea protocolului pentru educaţia juridică în şcoli reprezintă unul din demersurile întreprinse de Ministerul Justiţiei în vederea formării generaţiilor tinere, acestuia adăugând-se programele de internship şi stagiile de practică organizate în cadrul instituţiei.

Sursa: Ministerul Justitiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *