Mesajul Procurorului General al Romaniei, Augustin Lazar – Ziua Justitiei 2016

augustin lazar mediafax foto andreea alexandruProcurorul general al României, Augustin Lazăr a vorbit, de Ziua Justiţiei despre numărul mare de dosare aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi despre problemele de integritate pe care le-a identificat în Ministerul Public şi care trebuie tratate cu prioritate.

„Integritatea este ceva esential care se impune ca un imperativ al activitatii noastre. Ministerul Public este la datorie si promoveaza principiul integritatii. Avem nevoie de multa incredere din partea societatii civile, trebuie sa crestem increderea in institutiile justitiei. Avem nişte probleme în legătură cu volumul de dosare care sunt în lucru şi care trebuie soluţionate într-un termen rezonabil. Avem nişte probleme de integritate care trebuie văzute cu prioritate şi principiul integrităţii trebuie văzut ca un principiu director în justiţia română, nu numai în Ministerul Public”, a declarat Augustin Lazăr.

 

In incheiere, Procurorul general a urat succes corpului magistratilor si i-a felicitat pe toti cei care au avut o contributie semnificativa la actul de justitie!

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *