În anul 2013, în România s-au derulat aproximativ 4 milioane de procese. Aceasta înseamnă că unul din cinci români are cel puţin un proces pe rolul instanţelor! Medierea este o soluţie reală pentru degrevarea instanţelor de judecată şi întoarcerea spre normalitate, iar mediatorul – un catalizator social, care promovează respectul, încrederea şi menţinerea relaţiilor interumane.
Pentru a ne ajuta să aflăm mai multe despre rolul mediatorilor în societate şi modul lor de acţiune, TVR 1 difuzează, din această primăvară, Mediatorii, un program menit să le arate românilor că pot ajunge la o soluţie fără să treacă prin ani grei de procese. Emisiunea se difuzează în fiecare joi.
Mugur Mitroi, preşedintele Consiliului de Mediere moderează cazurile prezentate în fiecare ediţie, cazuri aduse în discuţie de jurnalistul Sabin Ciornea. Zeno Şuştac, vicepreşedinte al aceluiaşi Consiliu de Mediere, îi este partener permanent de discuţie, la toate ediţiile programului.
Conform statisticilor, procesul de mediere este cu 95% mai ieftin decat acţiunea în instanţă, iar în cele mai uzuale cazuri se ajunge la o înţelegere chiar dintr-o singură şedinţă de două ore. „Experienţele anilor anteriori ne-au arătat că peste 90% dintre cazurile care au ajuns în faţa mediatorului s-au soluţionat prin acord total sau parţial”, dezvăluie Adrian Bănuţă, producătorul emisiunii.
Cui i se adresează acest program? Răspunde tot producătorul TVR: „Mediatorii este emisiunea persoanelor active, care îşi petrec câteva ore în reţelele de dezvoltare personală. Este emisiunea părinţilor care se despart, dar îşi doresc un compromis de dragul copiilor şi pentru viitorul acestora. Mediatorii este emisiunea noastră, a celor care am crescut într-o epocă totalitară, dar înţelegem importanţa dialogului.”
Aici puteti viziona Episodul 4 – Divort!
Sursa: www.tvrplus.ro
MEDIEREA ESTE SOLUTIA!
AFLA MAI MULTE la telefon 0752.23.15.73 sau pe e-mail casademediere@gmail.com !
Dr. Simona Maria VLĂDICA
Mediator autorizat