DESFB lanseaza campania nationala de constientizare si informare publica privind violenta in familie

Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (DESFB),  instituție aflată în subordinea MMFPSPV, anunță lansarea proiectului „Campanie națională de conștientizare și informare publică privind violența în familie”.

Evenimentul va avea loc vineri, 11 septembrie 2015, începând  cu ora 10.30, la Casa ONU, din bvd. Primăverii, nr. 48 A.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă prevenirea violenței în familie, promovarea egalității de șanse între femei și bărbați, combaterea stereotipurilor de gen, precum și discriminarea sexuală în context familial.

Proiectul se adresează profesioniştilor din instituțiile publice cu atribuţii în prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie, mass-media, dar și cetățenilor. Vor fi transmise informații cu privire la atitudini și comportamente non-violente, la necesitatea reducerii inegalităţilor de gen, a fenomenului violenței în familie.

La eveniment vor participa Dna. Rovana Plumb, ministrul Muncii, Dna. Ioana Liana Cazacu, secretar de stat DESFB, Dna. Sandie Blanche, președinte UNICEF România, reprezentanți ai CONES (Comisia Națională în Domeniul Egalității de Șanse între Femei și Bărbați), ai  administraţiei publice centrale și ai societății civile, precum și reprezentanți ai DGASPC-urilor.

Proiectul “Campanie națională de conștientizare și informare publică privind violența în familie” face parte din Programul de Finanțare RO20 „Violența domestică și violența bazată pe deosebirea de sex”, finanțat de Regatul Norvegian, prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009 – 2014.

Sursa: Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (DESFB)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *