ICCJ a decis: romanii pot apela la mediator oricand in timpul procesului penal

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, prin decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 că medierea este o cauză sui-generis (în felul său sau în sine) care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare. Cu alte cuvinte părțile unui proces penal pot apela fie la mediere, fie la împăcare, oricare dintre aceste două variante, finalizate cu succes – adică încheierea unui acord de mediere, respectiv împăcarea, având ca efect înlăturarea răspunderii penale.

Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în aceeași hotărâre prealabilă, că acordul de mediere poate interveni în tot cursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.

Redăm, în cele ce urmează, argumentele curții, precum și informațiile referitoare la practica neunitară a instanțelor românești în materie.

Î.C.C.J. a fost sesizată de Curtea de Apel București

Curtea de Apel Bucureşti — Secţia I penală în Dosarul nr. 9.018/4/2014 (număr în format vechi 3.969/2014) a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție solicitându-i să pronunţe o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarelor chestiuni de drept:

„1. dacă dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator se interpretează în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale sau este o modalitate a împăcării ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementată de dispoziţiile art. 159 din Codul penal;

2. dacă medierea poate interveni numai până la citirea actului de sesizare potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal sau poate interveni în tot cursul procesului penal.”

Expunerea succintă a cauzei

Prin Sentinţa penală nr. 2.341 din data de 25 iunie 2014, pronunţată în Dosarul penal nr. 9.018/4/2013, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a condamnat inculpatul M.D.A. la pedeapsa rezultantă de un an închisoare pentru infracţiunile de furt calificat prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal — art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (fapte comise la 9 martie 2014), fiind incidente şi dispoziţiile art. 396 alin. (1), (4) şi (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal.

Prin aceeaşi sentinţă au fost condamnaţi:

— inculpatul G.D. la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare pentru infracţiunile de furt calificat prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal — art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (fapte comise la 9 martie 2014), în condiţiile art. 396 alin. (1), (4) şi (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal.

În baza art. 83 alin. (1) din Codul penal a fost amânată aplicarea pedepselor închisorii stabilite pentru inculpaţii M.D.A. şi G.D., pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 din Codul penal şi care urmează a curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de stabilire a pedepsei, iar în baza art. 85 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Codul penal au fost dispuse măsurile de supraveghere dispuse în hotărâre;

— inculpatul D.D.N. la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal — art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (fapte comise la 9 martie 2014), în condiţiile art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal.

În baza art. 83 alin. (1) din Codul penal a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 din Codul penal şi care urmează a curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de stabilire a pedepsei, iar în baza art. 85 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Codul penal au fost dispuse măsurile de supraveghere dispuse în hotărâre;

— inculpatul R.D. la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal — art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (10) din Codul de procedură penală, în condiţiile art. 91 şi art. 92 din Codul penal, fiindu-i aplicate măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) şi (3) din Codul penal;

— inculpatul G.E. la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare pentru infracţiunile prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal — art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal,art. 77 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (10) din Codul de procedură penală şi de art. 228 alin. (1) din Codul penal — art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (10) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 96 alin. (4) din Codul penal, fiindu-i aplicate şi pedepse complementare şi accesorii în condiţiile sentinţei arătate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data de 9/10 martie 2014, în jurul orelor 23,00—24,00, inculpaţii au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea Pieţei de Gross Bucureşti, situată pe Bd. Metalurgiei nr. 132, sectorul 4, de unde au sustras mai multe baxuri cu bere şi suc din dreptul standurilor D13 şi D14, după care au sustras şi 2 acumulatori auto de la autocamionul marca DAF cu nr. de înmatriculare В 36 APO, parcat în aceeaşi curte.

Apelul declarat împotriva acestei sentinţe face obiectul Dosarului nr. 9.018/4/2014 (număr în format vechi 3.969/2014) aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti — Secţia I penală.

Opinia instanţei care a formulat sesizarea

Instanţa legal învestită a Curţii de Apel Bucureşti, care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu chestiunile de drept supuse dezlegării, apreciază că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, prevăzută în dispoziţiile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, şi nu o formă a împăcării şi, drept urmare, poate interveni oricând până la soluţionarea definitivă a cauzei, nefiind supusă termenului prevăzut de art. 159 alin. (3) din Codul penal pentru împăcare.

Astfel, s-a arătat că art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, aplicabilă în cauzele penale, atât în latură penală, cât şi în latură civilă, prevede la alin. (2) că în latura penală a procesului dispoziţiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Ca tehnică legislativă, s-a constatat că s-a preferat a se face trimitere la infracţiunile pentru care împăcarea părţilor sau retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală, fiind uşor de identificat astfel, fără a mai fi reluate, infracţiunile cărora li se aplică.

Apelantul inculpat G.E. a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă pentru comiterea în concurs real a două infracţiuni de furt calificat prevăzute de art. 228 raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din Codul penal, comise în stare de recidivă postcondamnatorie, pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face din oficiu.

S-a constatat că, întrucât art. 231 alin. (2) din Codul penal prevede că în cazul faptelor de furt calificat, pentru care apelantul inculpat a fost judecat în primă instanţă, deşi punerea în mişcare a acţiunii penale se face din oficiu, împăcarea înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea ce face obiectul cauzei, este admisă de lege medierea ca şi cauză care înlătură caracterul penal al faptei.

În ceea ce priveşte natura juridică, Curtea a considerat că medierea, ca şi împăcarea şi retragerea plângerii prealabile, are dublă natură juridică, atât de drept penal, cât şi procesual penal, fiind o cauză care înlătură răspunderea penală, dar şi o cauză care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale. S-a apreciat că această concluzie rezultă din dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 192/2006 care prevăd că, în cazul în care procedura de mediere se desfăşoară înaintea începerii procesului penal şi aceasta se închide prin soluţionarea conflictului şi încheierea unei înţelegeri, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a), prin derogare de la dispoziţiile art. 157 alin. (3) din Codul penal, fapta nu va atrage răspunderea penală pentru făptuitorul cu privire la care conflictul s-a încheiat prin mediere. Totodată, s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 70 din aceeaşi lege, în care se prevede că, în cazul în care medierea cu privire la latura penală a cauzei se desfăşoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se poate suspenda, în temeiul prezentării de către părţi a contractului de mediere, fără a face vreo limitare după cum cauza se află în faza de judecată în primă instanţă sau în apel.

Pe de altă parte, s-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu poate fi exercitată, printre altele, când a fost retrasă plângerea prealabilă — în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală —, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii.

Opinia instanţelor judecătoreşti – practica neunitară

Examinând punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele arondate, precum şi jurisprudenţa ataşată acestora, transmise instanţei supreme, referitoare la chestiunile de drept supuse dezlegării, a rezultat o practică neunitară.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a transmis că punctul de vedere majoritar exprimat de către judecătorii secţiilor penale ale acestei instanţe şi ai instanţelor din circumscripţie este în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, subliniind că încheierea unui acord de mediere, în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, va conduce la încetarea procesului penal şi înlăturarea răspunderii penale, dacă acest acord intervine până la sfârşitul procesului, adică până la pronunţarea unei hotărâri definitive.

Totodată, s-a arătat că, spre deosebire de împăcare, care va conduce la înlăturarea răspunderii penale numai dacă intervine până la citirea actului de sesizare, în condiţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal, în legătură cu acordul de mediere, dispoziţiile din Codul penal şi din Codul de procedură penală nu prevăd un termen-limită până la care să intervină, astfel încât să conducă la încetarea procesului penal.

Pe de altă parte, s-a evidenţiat că art. 16 din Codul de procedură penală, între cazurile care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, enumeră la alin. (1) lit. g) următoarele situaţii: „a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere, în condiţiile legii.”

În condiţiile legii, retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală dacă intervine până la pronunţarea unei hotărâri definitive [art. 158 alin. (1) din Codul penal], împăcarea înlătură răspunderea penală dacă intervine până la citirea actului de sesizare [art. 159 alin. (3) din Codul penal], iar în privinţa medierii, întrucât este o instituţie reglementată prin lege specială, normele de drept penal şi procesual penal nu prevăd expres un moment până la care poate interveni pentru a produce aceleaşi consecinţe.

Din interpretarea logică a dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator rezultă că medierea poate interveni şi dincolo de momentul citirii actului de sesizare, pentru a produce înlăturarea răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în cazul în care procedura de mediere se desfăşoară înaintea începerii procesului penal şi aceasta se închide prin împăcarea părţilor, persoana vătămată nu mai poate sesiza, pentru aceeaşi faptă, organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa de judecată. Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, dacă procedura de mediere a fost declanşată în termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile, acest termen se suspendă pe durata desfăşurării medierii; dacă părţile aflate în conflict nu s-au împăcat, persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă în acelaşi termen, care îşi va relua cursul de la data întocmirii procesului-verbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare. În argumentare a fost invocat şi art. 70 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, potrivit căruia, în cazul în care medierea se desfăşoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se suspendă, în temeiul prezentării de către părţi a contractului de mediere, iar suspendarea durează până când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de această lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data la care a fost dispusă.

Prin urmare, legea admite posibilitatea realizării medierii „după începerea procesului penal”, în timpul „judecăţii”, din moment ce aceasta se suspendă. Or, existând o judecată care se suspendă, în mod evident acest acord poate interveni după începerea cercetării judecătoreşti şi, întrucât legea nu distinge, s-a apreciat că poate interveni atât într-o judecată în primă instanţă, cât şi în judecata din căile de atac. Tot astfel, potrivit art. 367 alin. (3) din Codul de procedură penală, suspendarea judecăţii se dispune şi pe perioada desfăşurării procedurii de mediere, potrivit legii.

S-a arătat că poziţionarea acordului de mediere, cauză de înlăturare a răspunderii penale, în acelaşi text cu retragerea plângerii prealabile şi cu împăcarea, precum şi folosirea conjuncţiei „ori” nu au nicidecum semnificaţia faptului că medierea şi împăcarea reprezintă unul şi acelaşi lucru, ci a faptului că toate reprezintă variante alternative de încetare a procesului penal şi de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale.

Opinia minoritară exprimată în cadrul acestei instanţe a fost în sensul că medierea reprezintă o modalitate a împăcării, ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementate de dispoziţiile art. 159 din Codul penal, motiv pentru care poate interveni numai până la citirea actului de sesizare.

În jurisprudenţa anexată au fost identificate două decizii ale Curţii de Apel Bucureşti. Astfel, în Decizia penală nr. 1.583 din data de 16 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.999/740/2013, instanţa de apel a considerat că instituţia medierii şi cea a împăcării, chiar dacă produc aceleaşi efecte, nu sunt identice, condiţiile în care pot interveni şi modalitatea de încheiere fiind diferite. Din punctul de vedere al reglementării s-a arătat că împăcarea părţilor este prevăzută de art. 159 din Codul penal, care la alin. (3) arată că poate interveni până la citirea actului de sesizare, însă medierea este reglementată în dispoziţiile Legii nr. 192/2006 (art. 67—70), în care, printre altele, se prevede că poate interveni şi după începerea procesului penal. Totodată, s-a arătat că singurele dispoziţii de procedură penală referitoare la mediere sunt cele cuprinse în art. 16 şi 23 din Codul de procedură penală. Făcând trimitere la dispoziţiile din Decizia Curţii Constituţionale nr. 508/2014, s-a apreciat că impunerea unei date-limită până la care să intervină acordul de mediere ar contraveni intenţiei legiuitorului actual.

În Decizia nr. 1.259/A din 21 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 13.468/299/2012, în calea de atac a apelului, instanţa a constatat intervenirea acordului de mediere încheiat între inculpat şi partea civilă, în sensul că partea civilă şi-a retras plângerea prealabilă, inculpatul obligându-se să îi plătească cu titlu de despăgubiri civile o anumită sumă, în termen de 2 ani de la încuviinţarea acordului, în tranşe egale, şi, ca urmare, a dispus încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală.

La nivelul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti a fost identificat Dosarul nr. 23.161/300/2013, în care, prin Încheierea din data de 21 februarie 2014, s-a apreciat că din examinarea dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, coroborat cu art. 374 alin. (1) din Codul de procedură penală şi art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, rezultă că, pentru ca medierea să îşi producă efecte în cauzele penale, trebuie să intervină în acele dosare ce au ca obiect infracţiuni pentru care acţiunea penală se poate stinge prin împăcare, până la termenul la care poate interveni împăcarea, o altă interpretare fiind de natură să acorde instituţiei medierii o sferă de aplicabilitate mai mare decât împăcării, aspect ce contravine voinţei legiuitorului. Au fost invocate şi dispoziţiile art. 23 din Codul de procedură penală, conform cărora, cu privire la pretenţiile civile, medierea poate fi încheiată pe tot parcursul procesului penal. În consecinţă, dacă legiuitorul ar fi urmărit acordarea posibilităţii încheierii acordului de mediere pe tot parcursul cauzei şi în privinţa laturii penale, ar fi reglementat expres o asemenea posibilitate. Ca atare, instanţa a respins solicitările inculpatelor de constatare a încetării procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală. Prin Sentinţa penală nr. 219 din 7 martie 2014, pronunţată în acelaşi dosar, instanţa, raportându-se la prevederile art. 23 alin. (1) din Codul de procedură penală, a luat act de intervenirea acordurilor de mediere încheiate în cauză, doar cu privire la latura civilă.

La nivelul Judecătoriei Cornetu a fost identificată Sentinţa penală nr. 524 din 14 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 6.158/1.748/2014, în care instanţa, constatând existenţa unui acord de mediere încheiat între inculpaţi şi partea vătămată, a dispus încetarea procesului penal.

Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Alba şi Tribunalul Hunedoara au transmis că opinia majoritară formulată de judecătorii Secţiei penale şi pentru cauze cu minori ai acestor instanţe este în sensul că: 1. medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, şi nu o modalitate a împăcării ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale; 2. având în vedere că legea nu distinge, momentul până la care poate interveni acordul de mediere nu poate fi limitat şi interpretat prin prisma dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, acordul putând fi încheiat în tot cursul procesului penal.

În acelaşi sens au opinat Curtea de Apel Braşov şi instanţele arondate acesteia, respectiv Tribunalul Braşov, Judecătoria Făgăraş, Judecătoria Zărneşti, Judecătoria Rupea, Tribunalul Covasna, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Târgu Secuiesc, Judecătoria Întorsura Buzăului, Tribunalul pentru minori şi familie, Curtea de Apel Cluj — Secţia penală, Tribunalul Cluj, Judecătoria Turda, Judecătoria Cluj-Napoca, Judecătoria Dej, Judecătoria Bistriţa-Năsăud — Secţia penală, Tribunalul Maramureş, Judecătoria Bacău, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Vaslui şi judecătoriile din circumscripţie, Tribunalul Iaşi şi Judecătoria Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Timiş, Tribunalul Arad şi Judecătoria Timişoara, Tribunalul Caraş-Severin, Judecătoria Gheorgheni şi Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Judecătoria Miercurea-Ciuc şi Judecătoria Târnăveni, Curtea de Apel Suceava.

La nivelul Judecătoriei Iaşi au fost identificate sentinţele nr. 1.267 din 13 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 40.743/245/2013*, şi nr. 3.112 din 31 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 30.036/245/2013*, în care instanţa a apreciat că acordurile de mediere încheiate de inculpaţi cu părţile civile reprezintă acordul de voinţă al părţilor cu privire la modul de soluţionare a litigiului, atât pe latura penală, cât şi pe latura civilă, privesc o infracţiune pentru care împăcarea înlătură răspunderea penală, fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 67 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 192/2006, din cuprinsul lor reieşind că părţile s-au înţeles definitiv şi în totalitate cu privire la toate aspectele cauzei. Ca atare, instanţa a concluzionat că, întrucât acordul de mediere constituie o cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale, sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. g) teza a treia din Codul de procedură penală, sens în care a dispus încetarea procesului penal.

La nivelul Judecătoriei Cluj-Napoca a fost identificată Sentinţa penală nr. 98 din 28 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 27.141/211/2014, prin care instanţa, constatând că în cursul procedurii de cameră preliminară a fost încheiat un acord de mediere, a dispus încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală. Totodată, a fost identificată şi Sentinţa penală nr. 1.525 din 22 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 534/211/2014, în care instanţa, constatând că după citirea actului de sesizare a fost încheiat un acord de mediere, a dispus încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală.

Curtea de Apel Bacău — Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie a invocat art. 1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv că medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor. Faţă de aceste dispoziţii s-a arătat că medierea nu reprezintă o cauză care înlătură răspunderea penală, dar constituie o posibilitate legală de stingere a unor conflicte de drept penal. Totodată, s-a făcut referire la procedura de soluţionare a conflictului pe calea medierii în urma încheierii unui contract de mediere între mediator şi părţile aflate în conflict, precizându-se că posibilitatea soluţionării conflictului penal pe calea medierii rezultă din dispoziţiile art. 67 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator. S-a mai arătat că, în latura penală a procesului, dispoziţiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Tribunalul Bacău — Secţia penală şi magistraţii din cadrul judecătoriilor Buhuşi şi Moineşti au apreciat că dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator se interpretează în sensul că medierea este o modalitate a împăcării ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementate de dispoziţiile art. 159 din Codul penal şi că poate interveni numai până la citirea actului de sesizare, conform alin. (3) al aceluiaşi articol. În acelaşi sens au opinat Tribunalul Neamţ şi Judecătoria Piatra-Neamţ.

Judecătoria Gherla a opinat că medierea este o modalitate a împăcării, ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementate de art. 159 din Codul penal, şi că poate interveni numai până la citirea actului de sesizare.

Curtea de Apel Piteşti şi instanţele judecătoreşti din circumscripţia sa nu au identificat o practică judiciară în materia indicată, însă au opinat că dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator reprezintă o modalitate a împăcării ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementate de dispoziţiile art. 159 din Codul penal, deoarece, în esenţă, finalitatea procedurii de mediere o reprezintă încercarea de împăcare a părţilor. S-a apreciat că în această interpretare devin aplicabile dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal, în sensul că împăcarea, inclusiv în procedura medierii, poate interveni numai până la citirea actului de sesizare.

Curtea de Apel Timişoara — Secţia penală a transmis că nu a identificat o jurisprudenţă în materie, însă a apreciat, în unanimitate, că medierea este o modalitate a împăcării ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale şi, pentru a se putea dispune încetarea procesului penal, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, poate interveni până la citirea actului de sesizare.

Curtea de Apel Craiova — Secţia penală şi instanţele arondate şi Curtea de Apel Târgu Mureş — Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi instanţele arondate au transmis doar că nu a fost identificată o jurisprudenţă relevantă în această materie.

Din prezentarea opiniilor exprimate de către instanţe s-a conturat opinia majoritară, în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, şi nu o modalitate a împăcării, care poate interveni în tot cursul procesului penal.

Sursa: www.mediasinfo.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *