Medierea in cazul unui litigiu civil pe rolul instantelor de judecata este un mijloc alternativ de solutionare a unui conflict ce face obiectul unui proces pendinte.
Medierea, în cazul unui litigiu civil pe rolul instanțelor de judecatǎ, este un mijloc alternativ de soluționare a unui conflict ce face obiectul unui proces pendinte.
Astfel, potrivit legii, în cazul în care conflictul a fost dedus judecǎții, soluționarea acestuia prin mediere poate avea loc la initiațiva pǎrților ori la recomandarea instanței, iar la ȋncheierea procedurii de mediere, mediatorul este cel care informeazǎ ȋn scris instanța de judecatǎ cu privire la rezultatul procesului. Pe parcursul medierii, judecarea cauzelor civile de cǎtre instanțele judecǎtorești va fi suspendatǎ la cererea pǎrților, iar cursul termenului perimarii este suspendat pe durata desfǎșurǎrii procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnǎrii contractului de mediere.
Dacǎ conflictul este rezolvat prin mediere, instanța va pronunta, la cererea pǎrtilor, o hotarâre, potrivit dispozitiilor Codului de procedurǎ civilǎ privind învoiala pǎrților. Dupǎ pronunțarea hotarârii, instanta va dispune, la cererea pǎrții interesate, restituirea taxei judiciare de timbru plǎtite.
Sursa: medierenet.ro